Cu Marius Mitran, cu ochii în lacrimi, despre poezie

Cu Marius Mitran, cu ochii în lacrimi, despre poezie
Publicat: 19/09/2024, 16:55

Puțini știu, probabil, că maestrul Marius Mitran, atât de priceput la tot ceea ce înseamnă fotbal, istorie a sportului și amănunte care țin încă sus marile noastre echipe și idealuri, ar putea fi atât de apropiat de fenomenul simplu și atât de puțin înțeles al poeziei. Dar chiar așa e! Vă invit la o întâlnire în care îl veți descoperi pe celălalt maestru: acela care nu se teme să țină minte, într-o lacrimă nevăzută, tot ceea ce l-a format ca om, tot ceea ce a făcut ca inima sa mare să se frângă, de câteva ori, tot ceea ce a provocat ca privirea sa, deloc naivă, să aleagă mereu partea plină a paharului.

Ai vreme să vorbim, Marius Mitran? Despre viață, despre moarte, despre sporturi, despre arte, despre tot și despre nimic, despre umbre care ne văd și doruri care ne apără, despre versurile pe care, încă, niciunul dintre noi nu le-a scris, despre ce va fi mâine, despre ce a fost ieri, despre clipa aceasta nobilă care ne permite să ne recunoaștem din prima, să ne ținem minte toată viața și să încercăm să dăm mai departe și altora, care ne seamănă, acest sfânt drept la poezie?

Ai vreme să vorbim? Vinerea aceasta, pe 20 septembrie, de la ora 17, exclusiv pe YouTube Gândul.

Ana-Maria Păunescu

Ana-Maria Păunescu
Ana-Maria Păunescu s-a născut pe 25 decembrie 1990, în București, într-o casă cu poezie și aer de Crăciun. După ce a terminat liceul Cervantes mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Filmul crimei din Mehedinți! Și-a ucis tatăl, apoi a sunat la 112 să anunțe dispariția...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Femeia din Bacău aflată în comă, care și-a revenit brusc și a început să cânte....
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
L-ai văzut? Lucian a plecat la muncă în Cehia și de atunci a dispărut fără...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
România a pierdut un monstru sacru. A fost cel mai iubit actor: A avut mare...
Vremea se transformă în București. Se anunță fenomene extreme
Ea este femeia care și-a ”pedepsit” soțul pentru infidelitate cu o nouă iubită, care e...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Cum încearcă Alin Oprea să "elimine" și să evite controversele scandalului în care este implicat
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Cercetătorii au creat „mătasea de păianjen” care vindecă rănile diabetice